Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Porgramul Operațional Capital Uman 2014-2020
Ai vreo întrebare?

+40 787 576 000

Despre noi

Creat din dragoste pentru oameni, Centrul HARMANAIS își propune să devină un etalon al profesionalismului și al calităţii altor servicii referitoare la sănătatea umană, cu un grad înalt de încredere pentru pacienţii din zona municipală/metropolitană și nu numai, urmărind atragerea unui număr cât mai mare de beneficiari prin diversificarea și imbunătățirea serviciilor prestate. Ne vom concentra asupra confortului și siguranței pacientului, îl vom trata cu atenție, respect și răbdare și îl vom ghida spre a atinge cea mai bună calitate a vieții, indiferent de diagnostic și prognostic. Serviciile oferite de centrul HARMANAIS sunt servicii de primă necesitate în ceea ce privește dezvoltarea și formarea stării de bine și a gradului de reziliență la provocările vieții. Astfel, atât prin serviciile de masaj medical și terapeutic, prin terapiile complementare, cât și prin cele de evaluare clinică, intervenție/asistențe/consultanță psihologică, vom avea în vedere
tratamentele preventive și educarea pacientului/clientului, venind în întâmpinarea oamenilor care au devenit preocupați atât de trăirea stării de bine, cât și de dezvoltarea gradului de reziliență la provocările vieții, serviciile oferite de centrul HARMANAIS devenind, în acest mod, o necesitate constantă a populației, acest fapt aducând plus valoare.

Misiunea

Oferirea de alte servicii referitoare la sănătatea umană de cea mai bună calitate, asigurând toate resursele necesare pentru o îngrijire medicală complexă, aliniată standardelor actuale, specifică activității alese (servicii de masaj medical și terapeutic, fizioterapie, terapii complementare – biorezonanță, Neurofeedback, magnetoterapie etc. și servicii de evaluare clinică, intervenții/asistențe/consultanță psihologică), îmbinând experiența și devotamentul personalului de specialitate cu dotările tehnice de ultimă oră și cu metode de tratament moderne, prin programe individualizate asigurate de specialiști.

Viziunea

Prestarea unui act medical de excelenţă într-un mediu sigur şi confortabil prin asigurarea unor servicii ireproşabile.

Crezul Harmanais

,,Doctorul viitorului
Va veni vremea când sarcina medicului
Nu va fi să vindece corpul,
Ci va fi să vindece spiritul
Care, la rândul său, va vindeca corpul.

Adevăratul doctor va fi un filozof
Și un profesor
Și grija lui va fi să întrețină oamenii
Într-o stare bună de sănătate,
Nu doar să încerce să-i vindece
Odată ce au devenit bolnavi.

Adevăratul medic nu va trata doar
Corpul cu droguri,
Ci și spiritul cu principii.

El îi va învăța pe oameni că veselia,
Bunătatea,
Faptele nobile,
Dragostea,
Compasiunea care acționează atât asupra corpului
cât și asupra minții,
O inimă fericită...
Sunt cel mai bun medicament.

Și tot mai târziu, va veni timpul
Când fiecare va fi propriul vindecător.
Omul de mâine se va alinia
Cu legile superioare ale vieții
Și va folosi puterile minții sale."

Ralph Waldo Trine (1866 - 1958)

Clienti multumiti!

"Lectus, nonummy et. Occaecat delectus erat, minima dapibus ornare nunc, autem. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, dapibus leo."
Jason Martin
Designer
"Lectus, nonummy et. Occaecat delectus erat, minima dapibus ornare nunc, autem. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, dapibus leo."
Barbara Smith
Designer
"Lectus, nonummy et. Occaecat delectus erat, minima dapibus ornare nunc, autem. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, dapibus leo."
Mark Sommers
Designer
CENTRUL HARMANAIS

Ai nevoie de serviciile noastre?

Contactați-ne astăzi pentru a programa o întâlnire

English EN Romanian RO